Pages Menu
Rss
Categories Menu

Posted by | 0 comments

Când arcaşul ţinteşte o săgeată

Când arcaşul ţinteşte o săgeată


 2. Dacă vrei să ştii din vreme în vreme ce să eviţi sau ce să cauţi, priveşte la binele desăvârşit, ţelul întregii tale vieţi.

 

Orice facem, se cuvine să fie în armonie cu acesta: dacă cineva nu şi-a rânduit viaţa în întregul ei, nu va putea lua hotărâri în privinţa detaliilor. Nimeni nu poate face un tablou care să redea asemănarea, chiar de are culorile pregătite, dacă nu ştie dinainte ce anume vrea să picteze. Noi toţi hotărâm asupra unor părţi din viaţă, nu asupra întregului ei, iar aceasta este greşeala noastră. 3. Arcaşul, când ţinteşte o săgeată, trebuie să ştie care îi este ţinta şi abia apoi să îndrepte şi să potrivească săgeata cu mâna: sfaturile noastre nu nimeresc bine pentru că nu au o ţintă precisă; dacă cineva nu ştie spre ce port se îndreaptă, niciun vânt nu îl ajută la drum. Trăim la întâmplare şi, de aceea, întâmplarea atârnă greu în viaţa noastră. 4. Unora li se întâmplă de-a dreptul să nu ştie că au anumite cunoştinţe; cum adeseori plecăm în căutarea celor care ne sunt de fapt alături, tot aşa cel mai adesea nu ştim că ţelul nostru, binele desăvârşit, ne stă în faţă. Nu e nevoie de multe cuvinte ori de formulări complicate pentru a defini binele desăvârşit: el poate fi arătat, ca să spunem aşa, cu degetul, fără să-l desfacem în multe bucăţi. La ce bun să-l împarţi în părticele, când poţi spune: „Binele desăvârşit este ce este moral” şi, încă şi mai demn de admiraţie, „Singurul bine este ceea ce e moral, celelalte bunuri sunt calpe şi plăsmuite.” 5. Convinge-te că este aşa şi iubeşte cu pasiune virtutea (căci este prea puţin să o iubeşti doar): orice ar crede alţii, tot ce este atins de ea va fi pentru tine benefic şi prosper. Şi tortura, dacă eşti mai senin decât călăul tău, şi infirmitatea, dacă nu vei blestema soarta, dacă nu te vei da bătut în faţa bolii – în sfârşit, toate cele care pentru alţii înseamnă un rău, se vor îmblânzi şi se vor schimba în bine, dacă te vei ridica deasupra lor. Să-ţi fie limpede: nimic nu este un bine dacă nu este moral, iar toate neplăcerile vor fi pe bună dreptate numite feţe ale binelui dacă virtutea le va da o valoare morală. 6. Mulţi cred că noi promitem mai mult decât îngăduie condiţia omenească, şi pe bună dreptate: căci ei privesc către trup. Să se întoarcă la spirit: vor măsura atunci omul comparându-l cu zeul. Înalţă-te, Lucilius, cel mai ales dintre oameni, şi lasă în urmă fleacurile acestea ale filozofilor care silabisesc disciplina cea mai măreaţă şi, dând învăţături mărunte, descurajează spiritul şi îl coboară. Fă-te asemenea celor care au descoperit disciplina aceasta, nu celor ce dau învăţături despre ea şi care fac aşa încât filozofia să pară mai degrabă dificilă decât măreaţă. 7. Socrate, care raportează întreaga filozofie la morală şi consideră că înţelepciunea desăvârşită este să distingi binele şi răul, spune: „Dacă am cât de puţină autoritate asupra ta, mergi pe urmele acelor oameni măreţi şi vei fi fericit; iar dacă cineva te socoteşte neghiob, n-are decât să o facă. Să te jignească şi să te insulte oricine: nu vei suferi dacă te vei afla în tovărăşia virtuţii. Dacă voieşti să fii fericit, spune el, dacă vrei cu adevărat să fii un om vrednic, cu o credinţă solidă, să nu-ţi pese dacă se găseşte cineva să îţi arate dispreţ.” Nimeni nu va ajunge la acestea fără ca mai înainte să fi dispreţuit el însuşi orice, fără să fi pus toate felurile de bine pe acelaşi plan. Nu există bine fără moralitate, iar moralitatea este aceeaşi în toate felurile de bine. […] 12. […] Ce poate scăpa de primejdia de a se schimba? Nici pământul, nici cerul, nici întreaga alcătuire a universului, cu toate că este stăpânită de zeu; nu-şi va păstra mereu aceeaşi rânduială: ci va veni o zi care va schimba starea prezentă. 13. Toate făpturile îşi au un drum anume: trebuie să se nască, să crească, să moară. Corpurile cereşti pe care le vezi că-şi urmează cursul deasupra noastră şi pământul pe care am fost aşezaţi şi de care ne sprijinim de parcă ar fi stabil, se vor mistui şi se vor sfârşi; nimic nu este lipsit de propria sa bătrâneţe. În răstimpuri ce nu-şi corespund unul altuia, natura călăuzeşte toate fiinţele în acelaşi loc: ceea ce există nu va mai exista; dar nu este menit să se sfârşească, ci doar se va descompune. 14. Pentru noi, descompunerea înseamnă pieirea; căci noi privim numai ce avem sub ochi, mintea noastră îngustă şi supusă trupului nu vede mai departe de atât. Vom îndura însă cu mai mare tărie moartea noastră şi a celor dragi nouă dacă vom spera că, aşa ca toate celelalte, viaţa şi moartea se învecinează şi materia care a fost alcătuită se descompune şi, descompusă, se reface: în lucrarea aceasta se află făptuirea veşnică a zeului care le rânduieşte pe toate. 15. Cum va spune Cato, străbătând cu gândul veacurile: „Tot neamul omenesc este condamnat la moarte, şi cel de acum, şi cel din viitor; toate cetăţile ce au putere, în vreo parte a lumii, şi cele ce sunt podoaba strălucită a vreunui alt imperiu – într-o zi oamenii se vor întreba în ce loc s-au aflat; fiecare va pieri de un alt sfârşit: pe unele le vor nimici războaiele, pe altele le va mistui nepăsarea şi o pace care se va schimba în trândăveală şi fastul, care este pieirea marilor averi. O revărsare neaşteptată de ape va acoperi toate aceste câmpuri rodnice ori pământul, scufundându-se, le va înghiţi, într-o prăbuşire, în hăul său. De ce ar trebui atunci să mă revolt sau să mă plâng că o iau cu puţin înaintea destinului comun?” 16. Un spirit măreţ se cuvine să asculte de zeu şi să se supună fără ezitare legii universului: fie va avea parte de o existenţă mai bună, pentru a trăi o viaţă mai strălucită şi senină în lumea divină, fie va fi măcar de neatins pentru orice jignire, dacă se va reuni cu natura şi se va întoarce la întreg. Viaţa nobilă a lui Cato nu este un bine mai mare decât moartea lui nobilă: virtutea este mereu egală cu ea însăşi. Socrate spunea că virtutea şi adevărul sunt totuna. Adevărul nu creşte, şi nici virtutea: ea îşi are toate părţile ce o alcătuiesc, este întreagă.

Din Epistola 71 către Lucilius (traducere din limba latină de Ioana Costa; pentru continuarea lecturii a se vedea volumul Epistole către Lucilius, Iaşi, Polirom, 2007)

oglindanet
oglindanet

Latest posts by oglindanet (see all)

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *