Pages Menu
Rss
Categories Menu

Posted by | 0 comments

Un nou Soloviov ucis cu toporul

Un nou Soloviov ucis cu toporul

Dimineaţa zilei de duminică 9 septembrie 1990 va rămâne ca o culme a ororii în memoria ortodoxiei. Părintele Alexandr Men, un preot de talia marilor Părinţi ai Bisericii, este asasinat bestial, cu numeroase lovituri de topor, în apropierea locuinţei sale aflate la câteva zeci de kilometri de Moscova. Pleca spre biserică pentru a săvârşi sfânta liturghie. Soţia l-a descoperit într-o baltă de sânge, agonizând. Nici până astăzi nu s-a descoperit cine a săvârşit această monstuoasă crimă şi de ce? Alexandr Men încarna normalitatea ortodoxiei, fapt perceput, fireşte, ca anormal într-o lume anormală. Născut în 1935, el a străbătut toate etapele ateizării Uniunii Sovietice, opunându-se acesteia nu declarativ, spectaculos, în genul lui Soljeniţîn, ci discret, dar tenace. Provine dintr-o familie de evrei, dar mama sa l-a botezat ortodox în aceeaşi zi cu propriul ei botez. Apoi a urmat „cursus-ul”, impus de regim oricărui copil şi adolescent sovietic, fiind coleg de liceu cu Andrei Tarkovski. După studii tehnice, nereuşind să obţină diploma cuvenită, se înscrie la Teologie. Practic, biografia lui Alexandr Men nu are nimic ieşit din comun, dacă ar fi să o privim prin lentila unei lumi normale. Dar, aşa cum spuneam, tocmai „banalitatea” ei firească, sau, mai degrabă, Firescul ei într-o lume complet „sărită din ţâţâni” o transformă în ceva ieşit din comun. Avem de-a face cu un om de carte, un om al dialogului sincer şi civilizat, al Tradiţiei veritabile, dar şi al deschiderii spre toate formele importante ale fenomenului religios. Din păcate, deşi cunoscut şi recunoscut în Occident, nici până astăzi opera lui n-a fost tradusă integral într-o limbă de circulaţie internaţională.


Cititorul francofon îşi poate forma o idee despre anvergura teologului rus citind monografia pe care i-a dedicat-o profesorul francez Yves Hamant, care l-a cunoscut îndeaproape începând cu anul 1970. Câteva repere! Alexandr Men face parte din categoria teologilor de bibliotecă, dar această afirmaţie nu trebuie înţeleasă ironic ori depreciativ. Toţi cei care am traversat, vreme mai scurtă sau mai lungă, mizeria comunistă, ştim bine ce reprezenta un adevărat om de bibliotecă: o ghiulea cu efect subversiv, poate întârziat, dar sigur. Alexandr Men a bombardat comunismul din subterană, publicând (la o editură belgiană) o serie de tratate teologice şi filozofice menite să germineze o nouă generaţie în teologia ortodoxă rusă. Eu însumi am întâlnit în Occident câţiva discipoli ai Părintelui, de o dimensiune spirituală şi intelectuală rar întâlnită în ortodoxia recentă. În monografia sa, Y. Hamant reconstituie minuţios atmosfera politică şi religioasă din URSS tocmai pentru a scoate în evidenţă „atipicitatea” părintelui Men. Subjugat de Homiakov, dar mai ales de Soloviov, el se înhamă la un proiect uriaş, cuprinzând şase volume, În căutarea căii, adevărului şi vieţii, în fapt, o apologetică ortodoxă zidită pe analizarea atentă şi comprehensivă a tuturor marilor religii ale lumii. O asemenea abordare, la mijloc, între fenomenologiile lui Van der Leeuw şi Eliade, pe de o parte, şi dogmaticile lui Stăniloae sau Iustin Popovici, pe de altă parte, face din Alexandr Men un autor esenţial, de neocolit pentru orice studios al „faptului religios”. Dar notorietatea şi-a câştigat-o prin volumul Isus, Învăţătorul din Nazaret, o lectură ştiinţifică, dar şi o abordare mărturisitoare a Evangheliilor, disponibilă în franceză. Cum spuneam, în URSS cărţile părintelui Men au circulat în samizdat. Abia o dată cu perestroika aceste volume au putut fi citite şi discutate „la vedere”. Dar paradoxul Rusiei nu se opreşte aici. În momentul în care acest nou Soloviov iese din subterană şi se aruncă pe scena publică (va ţine sute de conferinţe în doar câţiva ani, celebrând, de pildă, Paştile 1990 pe un stadion plin ochi cu baptişti) el îşi semnează sentinţa la moarte. Detestat de inculţii talibani ortodoxişti, ameninţat în repetate rânduri de naţionaliştii ruşi, proveniţi din rândurile partidului comunist, Părintele Men a murit martir după încetarea persecuţiilor ateiste. Probabil ucis de unii care se autointitulează „creştini cu frică de Dumnezeu”. Nici astăzi Biserica ortodoxă rusă, prin capii ei, nu-l recunoaşte decât cu un sfert de gură. Ca şi în România, şi în Rusia ortodoxia a devenit sistem de putere şi dominare politic, iar un simbol al libertăţii spirituale în duhul evangheliei şi al adevăratei tradiţii, patristice, precum Alexandr Men, nu are nici o şansă de omologare. El a intrat însă de multă vreme în conştiinţa ortodoxiei occidentale, depolitizate şi senine, acolo unde se poate respira.

Yves Hamant, Alexandre Men, Nouvelle Cité, Montrouge, 2000.

De asemenea, cititorii francofoni pot urmări un documentar răscolitor despre părintele Alexandr Men, difuzat de postul de televiziune kto, la adresa:
http://www.ktotv.com/videos-chretiennes/emissions/nouveautes/documentaire-alexandre-men,-parole-d-un-martyr/00048134

 

Cristian Bădiliţă

Cristian Bădiliţă

Cristian Bădiliță este un teolog, eseist, traducător și poet român contemporan.

Asociația Culturală OGLINDANET, fondată în luna mai, 2011, la inițiativa dlui Cristian Bădiliță, în scopul de a desfășura activități (programe, proiecte și acțiuni) culturale, științifice și educaționale cu impact național și internațional.
Cristian Bădiliţă

Latest posts by Cristian Bădiliţă (see all)

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *